O echipă de cercetători a descoperit 4 specii noi de cameleoni pe o insulă situată în apropiere de Madagascar, iar printre acestea se numără cel mai mic cameleon descoperit pănă acum. Acesta este atât de mic încât încape pe vârful unui băţ de chibrit.
Specia a primit numele de Brookesia micra. Adulţii din această specie ating la maturitate o lungime de 16 milimetri de la bot la vârful cozii, fiind astfel una dintre cele mai mici vertebrate descoperite vreodată pe Terra.
Frank Glaw, conducătorul echipei de cercetători care a făcut inedita descoperire, afirmă că a fost vorba de "noroc, în ciuda faptului că am mai descoperit şopârle minuscule în Madagscar".
Oamenii de ştiinţă au găsit cameleonii în timpul nopţii, folosind lanterne pentru a-i căuta pe plantele aflate în regiunile izolate ale insulelor ce compun republica Madagascar. Toate cele patru specii descoperite sunt active în timpul zilei, iar noaptea se suie pe crengi pentru a se odihni. Ca urmare a dimensiunilor lor reduse, cameleonii se urcă pe plante situate la maxim 10 centimetri deasupra solului, astfel că oamenii de ştiinţă au o misiune dificilă în a-i observa. Odată reperaţi, cameleonii sunt foarte uşor de capturat. "Dorm, aşa că trebuie doar să-i culegi. E ca şi cum ai culege o căpşună, pentru că noaptea sunt complet statici", a explicat Glaw.
Cercetătorii avertizează că cel puţin două dintre cele patru specii descoperite sunt ameninţate cu dispariţia, ca urmare a distrugerii habitatului în care trăiesc.
Pentru a reflecta ameninţările la care sunt supuşi aceşti cameleoni, una dintre speciile descoperite a fost numită Brookesia desperata.
Oamenii de ştiinţă plănuiesc să organizeze o nouă expediţie în Madagascar în luna noiembrie. "Sunt convins că există multe alte surprize acolo ce ne aşteaptă", a concluzionat Graw.
Comentarii
Trimiteți un comentariu